Calul este un animal esențialmente social și de aceea intră deseori în contact cu semenii săi, cu care dezvoltă un anumit tip de relații sociale. Limbajul folosit pentru a socializa este în egală măsură gestual și tactil.
Pentru a înțelege foarte bine tipul de relaționare dintre caii domestici care trăiesc într-o herghelie, trebuie să cunoaștem relațiile firești pe care caii le stabilesc în sălbăticie.
În libertate
În natură, caii trăiesc deseori în familie sau mai bine zis în harem. Fiecare armăsar ”deține” câteva iepe, însoțite de mânji. Există însă și grupuri de tineri masculi fără femele. Maniera în care se leagă relațiile între doi indivizi depinde în egală măsură de sex, dar și de ”istoricul” relației (dacă cei doi cai se cunosc deja sau nu).
Cel mai adesea, caii sălbatici se cunosc între ei, fiindcă trăiesc în familie și își cunosc foarte bine poziția ierarhică. Contactul este așadar diferit, atunci când este vorba despre doi prieteni sau despre doi indivizi care nu se agreează. Primii se adulmecă de departe și rămân, tăcuți, unul lângă altul, în timp ce ceilalți se vor evita sau vor ”schimba” amenințări. Între armăsar și iepe, contactul poate lua forma unui flirt, dacă ”doamna” este, bineînțeles, dispusă spre acest lucru!
Membrii grupului, format din iepe şi mânji, au personalităţi dintre cele mai diverse. Unii cai, care au un caracter mai puternic, sunt lideri, iar alţii, cei mai slabi, sunt dominaţi. Câteva priviri răutăcioase, un nechezat ameninţător, un tropăit aspru, sunt de ajuns pentru a-i pune la punct pe cei slabi. În interiorul grupului, se leagă amiciţii, se creează afinităţi, iar caii îşi aduc mici servicii unii altora, alungându-şi muştele sau scărpinându-se reciproc.
Între necunoscuți
Atunci când se întâlnesc doi indivizi necunoscuți, comunicarea este înainte de toate gestuală și olfactivă. Prin poziția corpului și prin maniera de a se mișca, calul își arată sexul, apoi statutul ierarhic pe care-l pretind precum și dispoziția în care se află. Având simțul olfactiv mai dezvoltat decât al oamenilor, nasul poate indica starea hormonală și emoțională a ”interlocutorului”.
Așa se face că doi cai care se întâlnesc pentru prima dată adoptă un comportament tipic, piafând. Apoi se apropie prudent unul de altul și se adulmecă cu nările.
Acest prim contact este deseori urmat de un chițăit sau de o lansare a membrelor anterioare.
Dacă este vorba despre un mascul, acesta va adulmeca și zonele genitale ale nou venitului, dar și dejecțiile acestuia.
P: www.proferma.ro produse profesionale pentru fermieri! La noi găsești hranitoare, accesorii muls si procesarea laptelui, dar și hrană pentru cai.