Momentul deciziei de a începe practicarea echitaţiei ne aduce în situaţia plină de provocări de a învăţa să ne comportăm şi să monitorizăm propriile mişcări, senzaţii, sentimente în dorinţa de a evolua şi a ne perfecţiona în acest domeniu. Primul contact cu acest animal extraordinar are ca rezultat o experienţă nemaiîntâlnită, provocatoare, ce ne solicită din toate punctele de vedere.
Să începem în siguranţă!
Conducem calul în afara grajdului sau în manej. Spaţiile închise, cu înălţimi obişnuite, cu uşi şi amenajări destinate cailor nu conferă siguranţa necesară. Lăsăm scările să atârne pe lângă cal şi ne pregătim să încălecăm.
Iată cum, în câţiva paşi pe care trebuie să-i urmăm, vom ajunge să încălecăm un cal. Începem prin a avea în vedere elementul siguranţei atunci când ne aflăm pentru prima oară lângă un cal, gata să privim lumea din şaua acestuia. Într-o primă fază este necesar să avem o persoană alături de noi care să cunoască bine calul şi etapele urcării în şa. Această persoană va ţine de dârlogi calul în momentul primelor încercări de a-l încăleca.
Se va asigura că acesta aşteaptă liniştit să fie încălecat, încercând pe cât posibil să-i limiteze mişcările, oferindu-i începătorului stabilitatea necesară pentru a se putea concentra în a-şi folosi abilităţile de a urca în şa. Chiar dacă această experienţă este nouă, începătorul este capabil să încalece fără nici un ajutor, însă pentru a proteja spatele calului şi elementele din piele adiacente şeii se foloseşte o scăriţă specială, ce uşurează cu atât mai mult încălecarea. Dacă partenerul cabalin are o statură considerabilă poţi lungi trăgătorile şeii (elemente din piele ce suportă scăriţele) cu câteva găuri pentru a ajunge cu vârful piciorului în scăriţă. Nu uita să revii la lungimea iniţială odată ce eşti în şa.
P: www.proferma.ro produse profesionale pentru fermieri! La noi găsești hranitoare, accesorii muls si procesarea laptelui, dar și hrană pentru cai.
Verificarea echipamentului
Controlează cât de strânsă este chinga (element folosit în fixarea şeii pe cal). Facem o verificare de ultim moment, ca să vedem dacă toate cataramele frâului sunt închise. Ai tocă sau cască de protecţie? În aceste momente, de nerăbdare, anticipare, bucurie, aceste detalii importante pot fi uşor trecute cu vederea.
Luăm amândoi dârlogii în mâna stângă, atât cât să permită controlarea calului şi apucăm o parte din coamă. Ţinem dârlogul drept, puţin mai scurt, pentru a controla eventuala mişcare laterală a calului, în direcţia opusă nouă. Trăgătorile şeii până la scăriţă trebuie să fie drepte. Mulţi călăreţi se poziţionează perpendicular pe direcţia de mers a calului, astfel evitând să-şi lovească partenerul cu vârful piciorului stâng atunci când încalecă. Alţii au fost învăţaţi să privească mai degrabă către spatele calului. Oricare dintre aceste variante este corectă. Poziţionarea scăriţei trebuie făcută în aşa fel încât să nu avem trăgătorile răsucite, incomodându-ne atunci când suntem aşezaţi în şa.

Ridicarea de pe sol
Pune vârful piciorului stâng în scăriţa stânga şi foloseşte piciorul drept pentru a realiza o împingere a greutăţii corpului şi ridicarea acestuia la nivelul şeii. Mâinile vor fi folosite doar pentru a ne echilibra. Nu folosi mâinile ca metodă de a-ţi trage corpul, rezultatul fiind unul nesatisfăcător. Câteva încercări de a împinge în piciorul drept sunt suficiente pentru a ne obişnui cu mişcarea. Ridicarea în scăriţa stângă şi balansarea piciorului drept pune în vedere echilibrarea corpului, deplasarea mâinii drepte alături de mâna stângă şi trecerea piciorului de
partea cealaltă a calului. Trebuie să fim atenţi în a ridica piciorul drept, destul de sus, în aşa fel încât să nu lovim calul sau şaua. Ne aşezăm în şa cu atenţie, având grijă să nu incomodăm calul.
Ajustarea dârlogilor şi a scăriţelor
Ajustează dârlogii în aşa fel încât să aibă lungimea potrivită, să nu fi e răsuciţi, aceştia fi ind o modalitate de transmitere a mesajelor călăreţului. Ajustarea scăriţelor se face şi prin îndreptarea trăgătorilor. Cu picioarele în scăriţe, ne relaxăm şi apăsăm în călcâie, păstrând o poziţie corectă. Acum suntem pregătiţi să-i cerem calului să pornească în pas şi să începem lecţiile de călărie!
P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești mancare pentru pisici sterilizate, dar și acvarii complete, plante pentru acvariu sau hrană pentru pești.