Rase

Lipițanul, un aristocrat rafinat (III)

Culorile
Caracteristic rasei este faptul că majoritatea mânjilor se nasc negri și apoi, la maturitate, devin albi. Există și exemplare de culoare neagră sau murgă, dar în proporție mică, de10-15%.Contrar prejudecăților, lipițanul nu este un cal alb pur. Caii albi au pielea roz și ochii albaștri. Până în secolul XVIII, lipițanii aveau și alte culori, dar griul era caracterul genetic dominant și era culoarea preferată a familiei imperiale austriece, fiind favorizată în programele de reproducere.

Herghelii în Europa
O serie de herghelii din Europa sunt dedicate creșterii acestei rasei. Prima pe listă este, bineînțeles,
hergheșia ”Piber” (Austria) la care se adaugă herghelia istorică de la Lipizza (Slovenia).
De asemenea, lipițani se mai cresc la Szilvasvarad (Ungaria), la Dakovo (Croația), la Topolcianky (Slovacia), Monterotondo (Italia), Mas de Reboul (Franța), Karadordevo (Serbia) și Kladruby (Cehia).

Lipițanul, în România
Primele exemplare de Lipițan au fost aduse în România, în anul 1874, la Herghelia Sâmbăta de Jos – Făgăraș, într-o zonă în care clima era asemănătoare cu cea din localitatea de origine. Astăzi, caii din rasa Lipițan sunt crescuți, în România, într-un efectiv destul de omogen, pentru a se evita consangvinizarea. O altă herghelie în care se cresc cai din această rasă este cea la Beclean (Bistrița).

P: www.proferma.ro produse profesionale pentru fermieri! La noi găsești hranitoareaccesorii muls si procesarea laptelui, dar și hrană pentru cai.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și