Tratamentul medicamentos se realizează local, pe cale generală, iar cel stimulant, recomandat în formele grave ale bolii, include proteinoterapia, care utilizează sângele (hemoterapia), omnadinul (polidinul), yatrenul, galactoterapia, extractele tisulare etc. Vitaminoterapia se realizează cu ajutorul vitaminelor C, A, PP sau complexul B, în doze crescute (chiar de 5 – 10 ori mai mult decât în cazul animalelor sănătoase). Alteori se impun mijloace eutrofi ce, precum preparatele arsenicale, feruginoase, calcice, eupeptice sau chiar hormoni (corticoizi, ACTH, insulină).
La animalele cu stare de abatere evidentă, se recomandă produsele analeptice (alcool, cafeină sau stricnină). Tratamentul se aplică de la caz la caz, după diagnosticul etiologic, vizânduse atât factorii determinanţi, cât şi stările carenţiale, bolile primare ale altor organe şi, în general, factorii favorizanţi.
Tratamentul local
Tratamentul local poate fi realizat cu mijloace simple: spălături cu infuzii de muşeţel, apă acidulată (două linguri de oţet, o lingură de sare la un litru de apă), apă oxigenată 0,5 – 3 % sau boricată 3 %, permanganat de potasiu 0,1 – 1 %, rivanol 1 – 3 %. Soluţia de 1 – 2 % sulfat de cupru, activă în unele stomatite, se va utiliza cu precauţie la spălăturile bucale, menținându-se capul animalului aplecat, pentru a fi evitate gangrenele pulmonare.
Pentru reducerea leziunilor de pe mucoasa bucală, cu scop antiinfecţios, se recomandă aplicări locale (pensulații) de 3 – 6 ori pe zi, cu albastru de metilen (soluţie 1 – 3 %, cu antibiotice sau sulfamide, glicerină simplă ori iodată). Stomatitele pseudomembranoase vor fi tratate local cu spălături repetate cu bicarbonat de sodi, soluţie 5 %, sau prin îndepărtarea falselor membrane cu tampoane îmbibate în soluţie bicarbonată, de tripsină 1 % sau de perclorură de fi er 5 %.
P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești mancare pentru pisici sterilizate, dar și acvarii complete, plante pentru acvariu sau hrană pentru pești.
În cazul ulcerelor sau a altor stomatite însoţite de necroze, după îndepărtarea mecanică a ţesuturilor mortificate, se vor practica pensulaţii cu tinctură de iod diluată (1 : 3), glicerină iodată (1 : 10), nitrat de argint 10% etc.
În stomatita fl egmonoasă şi gangrenoasă se va face toaleta chirurgicală locală prin îndepărtarea ţesuturilor necrozate şi drenarea puroiului, după care se vor practica tamponări repetate cu glicerină iodată, cu soluţie 3 % acid cromic sau sulfat de cupru, tratamentul completându-se pe cale generală cu antiinfecţioase. În cazul stomatitelor micotice, se recomandă sulfatul de cupru în proporție de 0,5 % în apa de băut, unguente cu micostatice, pensulaţii cu sulfat de cupru 1 – 2 %, borax 4 % și glicerină iodată.
Cum prevenim stomatitele
Prognosticul este favorabil în cazul stomatitelor primare uşoare, rezervat sau grav în cazul stomatitelor profunde, secundar sau simptomatic în cazul cailor tineri. În ceea ce privește prevenirea bolilor gurii, cel mai important lucru este ca animalul să aibă o nutriţie echilibrată calitativ, care să-i asigure necesarul de vitamine şi săruri minerale, mai ales pentru mânji și caii tineri.
Vor fi excluse nutreţurile lignifi cate, murdare de noroi, pietriş, alterate sau mucegăite (silozurile cu pH prea acid sau prea alcalin). Calul nu trebuie să înghită substanţe iritante, caustice și să fi e ferit de stres. O atenţie deosebită trebuie acordată şi îngrijirii dentare, fi indcă o cauză frecventă a stomatitelor o reprezintă chiar neregularităţile dentare, tartrul şi infecţiile alveolo-dentare. Fiecare intervenție trebuie efectuată cu maximă prudenţă, fi indcă, altfel, pot deveni ele însele agenţi patogeni.
P: www.proferma.ro produse profesionale pentru fermieri! La noi găsești hranitoare, accesorii muls si procesarea laptelui, dar și hrană pentru cai.