Comportament

Cum să câştigi încrederea calului tău (II)

Calul ca partener
Una dintre regulile fundamentale în momentul când îl călăreşti este că niciodată calul nu va putea fi dominat prin forţă, fiindcă este de zece ori mai puternic decât tine şi dacă nu va vrea să te asculte, nici nu o va face. De aceea, cheia obţinerii încrederii sunt şi în acest caz gesturile calme, sigure, precise, răbdătoare, mişcările armonioase, vocea liniştitoare.

Întotdeauna trebuie să ai în minte faptul că un cal îţi este un partener, pe care va trebui să îl ghidezi, să-l stimulezi, să-l linişteşti, să-l faci complice de timp liber sau de competiţie. O încredere construită pe baza acestor principii va garanta o reală comunicare cal-călăreţ. Astfel, vei învăţa să-l cunoşti, să-l observi, să-i vorbeşti într-un limbaj apropiat de al său, folosindu-ţi mâinile, corpul, vocea şi, nu în ultimul rând, sufletul.

Diferenţa dintre şef şi lider
Şeful este acela care conduce activitatea celuilalt. Este o noţiune specific umană, care nu se regăseşte în lumea animalelor, dar cu ajutorul căreia putem înţelege mai bine abordarea comunicării cu animalul nostru de companie. Astfel, dominantul este cel care impune celuilalt un anumit lucru, iar dominatul este cel care se o regăsim inclusiv în lumea animală. Însă, liderul este acela care nu are niciun fel de pretenţie ierarhică în interiorul grupului, dar pe care ceilalţi îl urmează fiindcă este recunoscut ca fiind cel mai înţelept şi mai experimentat.

Această noţiune de leadership se exprimă de o manieră caracteristică şi în domeniul călăriei, calul condus supunându-se liderului. În general, în relaţie cu calul, omul acţionează ca un şef, fiindcă îi dirijează în permanenţă activatea, dar şi ca un dominant fiindcă îi cere să cedeze acţiunilor sale.

P: www.proferma.ro produse profesionale pentru fermieri! La noi găsești hranitoareaccesorii muls si procesarea laptelui, dar și hrană pentru cai.

Atitudinea celui care face jocul, care presupune o adeziune, îi permite însă acestuia să treacă de la rolul de şef la cel de lider. Graţie educaţiei pe care o primeşte, calul ajunge în timp săperceapă ordinele nu ca pe un sistem “acţiune-reacţie”, ci ca pe un limbaj la care el răspunde de bunăvoie.

Educaţie timpurie
La naştere, un mânz se aseamănă cu un bebeluş care nu ştie ce i se întâmplă. Învaţă însă foarte rapid ceea ce îi este indispensabil vieţii, fiindcă la doi ani este deja adult. Aproape de la această vârstă, omul aşteaptă de la el să execute ordine. De aceea, prima metodă pe care
ar trebui să o aplici pentru educarea mânzului ar fi să îl înveţi mai întâi lucrurile de bază cumar fi ce înseamnă o şa, o coardă, un hăţ, dar în primii doi ani acest lucru va fi mai greu.

De aceea, etologii susţin că un mânz este bine să fie educat încă de la naştere, adică din primele minute de viaţă. Ce presupune acest lucru? Să faci în aşa fel încât mânzul să ajungă să simtă că omul nu îi face rău şi că prezenţa sa îi este chiar agreabilă. Astfel, din momentul în care mânzul stă în picioare, este bine să îl ghidezi către iapa-mamă, pentru a suge colostrul matern. Este o operaţiune vitală, care vă va apropia foarte mult. Apoi, îi poţi sufla în nări aşa cum o face mama lui, apoi, treptat, dimineaţa şi seara, pe cât posibil, îl apuci după gât, fără brutalitate însă, pentru a-i da de înţeles că trebuie să ţi se supună. Apoi îl mângâi pe tot corpul, pentru ca mânzul să constate că nu este nimic dureros în asta. Vei spune că toate aceste lucruri îţi vor lua ceva mai mult timp. Nicidecum. Câteva minute pe zi vor fi suficiente.

5 PONTURI UTILE
Iată câteva întrebări la care să răspunzi pentru a vedea dacă eşti sau nu în armonie cu calul tău:

  1. Îl poţi pansa uşor astfel încât să poţi trece pe sub el fără frică într-o zi, sau să te sprijini pe crupa sa fără probleme?
  2. Ai remarcat plăcerea pe care o manifestă calul scuturându-şi coama sub presiunea degetelor tale?
  3. Când te simte pe aproape, vine în mod natural spre tine?
  4. Ai constatat că îi place să se frece de tine, să se joace cu obiectele care îţi aparţin?
  5. Dacă ţi se întâmplă să mai cazi de pe cal, acesta rămâne aproape de tine în semn de supunere sau fuge, chiar cu riscul de a te răni?
    Experienţele calului sunt memorate în universul său mental şi conform acestora, el judecă şi asociază orice semn nou emis spre el ca fiind periculos sau nu.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești mancare pentru pisici sterilizate, dar și acvarii completeplante pentru acvariu sau hrană pentru pești.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și