Sfaturi Practice

Nimic nu este mai plăcut ca, după o plimbare în natură sau după un concurs să aduci calul într-o boxă curată, cu paie proaspete şi frumos mirositoare. Acest lucru presupune însă un efort cotidian, dar foarte necesar bunăstării şi sănătăţii calului tău.

Pentru un călăreţ care urcă zilnic pe cal, boxa rămâne, fără îndoială, metoda cea mai practică. Calul este astfel disponibil şi sub supraveghere în orice moment, iar locul este curat şi alimentaţia calului este supravegheată. Primul lucru de care trebuie să ţii cont atunci când amenajezi grajdul este ca animalul să se simtă bine într-un astfel de loc.

Boxa ideală
Boxa este un grajd individual, închis, de aproximativ 3,5×4 mp unde calul se poate mişca liber. O boxă bună trebuie să permită calului să comunice cu tovarăşii săi şi să aibă gratii care să permită calului să vadă ce se petrece afară. În plus, spaţiul trebuie să-i permită să se mişte în voie şi să se lungească atunci când este cazul.

Calul potrivit pentru tine
Înainte de orice, este ideal să ai în vedere ca rasa, vârsta şi temperamentul calului să se potrivească cu experienţa şi aptitudinile tale. Fii cinstit cu tine însuţi şi apreciază-ţi la justa valoare experienţa în călărie, ca şi capacitatea de a creşte şi de a îngriji şi antrena un cal. Specialiştii susţin că ideal este să te gândeşti în prealabil pentru ce vei folosi calul- competiţii, călărie de agrement, animal de companie. Nu strică să cauţi şi să ceri sfatul unei persoane cu experienţă în acest sens. O altă problemă este dacă vrei un cal de rasă sau unul comun. Anumite rase
de cai sunt recunoscute pentru temperamentul lor mai nervos cum ar fi caii arabi sau cei pur sânge, iar alţi sunt mai liniştiţi şi mai calmi precum caii din rasa Fjord. Pe de altă parte, şi caii care nu sunt de rasă pură pot fi cai viguroşi, cu calităţi demne de luat în seamă.

A avea un cal este un vis al multor călăreţi, dar acest lucru implică o enormă responsabilitate, cu consecinţe care se întind pe mai mulţi ani. Te-ai hotărât să-ţi cumperi un cal, dar nu ştii cum şi de unde să începi. De aceea, ne-am propus să te ajutăm să faci acest pas, în mod corect.

Chiar dacă ai o experienţă bogată în călărie, cumpărarea unui cal nu este o misiune atât de simplă precum pare. În momentul în care te-ai decis să-ţi cumperi un cal trebuie să fii conştient de responsabilităţile pe care le implică deţinerea unei cabaline. Caii au nevoie de îngrijire şapte zile din şapte. De aceea, va trebui să stabileşti de la bun început nu numai bugetul pe care vrei să îl aloci pentru achiziţionarea calului, dar şi timpul pe care eşti dispus să îl acorzi noului tău companion.

FIBRE:
anumite produse conţin vitamine şi minerale adăugate în paie mărunţite, în iarbă sau în lucernă. Sunt mai digestibile şi oferă o nutriţie consistentă graţie amestecului de ingrediente. Pot înlocui raţia de fân datorită nivelului similar de proteine, fibre şi energie. Deseori, aceste produse sunt potrivite pentru caii cu furburi şi pentru cei mofturoşi.
Dar şi în acest caz, caută acele produse care pot înlocui furajele. Ovăzul, de exemplu, este un aliment echilibrat, apetisant, savuros şi cu un conţinut ridicat de energie, dar sărac în acid fosforic şi calciu.
Dacă nu dai decât un singur fel de boabe cailor, este cel mai bine să te orientezi la ovăz, un aliment uşor care asigură o digestie bună. Boabele pot fi amestecate în dieta cailor bătrâni pentru a asigura fibrele necesare fără să fie nevoie să mestece prea mult. Asigură o hrană consistentă şi ţine calul ocupat mai mult timp. Totuşi, concentratele pot fi consumate relativ repede şi au un conţinut mai scăzut de fibre decât fânul.

Fânul puţin şi de slabă calitate din acest an reprezintă un motiv de îngrijorare pentru mulţi proprietari de cai. În perspectiva iernii care se apropie, aceştia se tem că nu vor avea suficiente stocuri pentru a traversa sezonul rece, dat fiind faptul că, în medie, un cal consumă zilnic între 10 şi 15 kg de fân. Ce soluţii există?

Iarna trecută proprietarii de cai au fost nevoiţi să-şi hrănească animalele cu fânul din rezerve, aşa încât stocurile s-au împuţinat odată cu venirea primăverii. De aceea, nevoia unui fân de calitate, a fost vitală, însă nici în această vară, vremea nu ne-a ajutat prea mult, iar fânul proaspăt a fost şi el puţin. Iar dacă în padocuri a fost iarbă puţină şi oamenii şi-au hrănit caii tot cu fân uscat, stocurile n-au întârziat să se subțieze și ele.

Reguli generale

Există cel puţin patru stiluri de călărie diferite: arab, spaniol, western şi englezesc. Dar nu se poate vorbi despre un mod complet diferit de a călări în fiecare stil, ci mai degrabă de un echipament de călărie specific pentru fiecare dintre aceste stiluri, menit să determine un anume mod de a controla şi a folosi calul. Astfel, indiferent de stilul de călărie, regulile generale privind modul în care se călăreşte sunt relativ identice, fiind guvernate de însăşi definiţia echitaţiei. De aceea, nu putem spune că un călăreţ care ştie să călărească într-un anumit stil nu se va descurca într-un altul. Asta fiindcă orice călăreţ care a învăţat să călărească corect într-un anume stil se va putea adapta fără probleme la un echipament specific altui stil.

Dacă iubeşti aventura, vrei să respiri aer curat, să trăieşti atmosfera unui ranch american şi să te afli fie şi pentru câteva zile în pielea unui cowboy adevărat, poţi încerca călăria de tip western.

Ai ocazia să experimentezi senzaţii noi şi să te bucuri de plăcerea de a urca în şa în acelaşi timp. Călăria de tip western câştigă tot mai multă popularitate în rândul călăreţilor cu experienţă. O vacanţă într-o fermă tipic americană, bucuria aventurii trăite pe şaua calului, plăcerea de a descoperi locuri şi senzaţii noi sunt numai câteva dintre atuurile acestui gen de echitaţie.

Particularităţi

Călăria în stil western s-a dezvoltat în cadrul practicilor şi tradiţiilor militare aduse în America de către conquistadorii spanioli şi atât echipamentul cât şi modul de a călări s-a potrivit nevoilor de lucru ale cowboy-lor de la fermele vestice.

Adaptare treptată
Calul va trebui, de asemenea, să treacă printr-o perioadă de adaptare. Cornul copitei s-a deteriorat, piciorul s-a comprimat din cauza fierului, iar structurile sale interne trebuie acum să se dilate. De asemenea, articulaţiile şi tendoanele vor trebui să se adapteze şi ele, această perioadă putând dura de la câteva săptămâni la mai bine de un an şi putând fi dureroasă la început.
Apoi, este nevoie de o tundere de întreţinere pentru a păstra piciorul în stare bună de sănătate, aceasta fiind o tehnică mult mai simplă pe care o poţi executa singur. De asemenea, va fi nevoie de ceva timp până ce calul va putea merge confortabil pe un teren dur şi până la creşterea unei noi copite, cu un corn dur şi cu o formă cât mai naturală. Poţi atunci prelungi treptat traseele pe sol dur apelând între timp la hiposandale, pentru a-l ajuta să depăşească mai uşor această perioadă de tranziţie.
Bine condus, şi cu o perioadă de adaptare de aproape un an, trecerea de la potcoave la „picioare goale” este perfect posibilă, astfel încât unii călăreţi de anduranţă de exemplu au ales deja să lase caii nepotcoviţi. Dar nu sunt sigurii, fiindcă se pare că toţi caii pot trăi şi evolua nepotcoviţi: caii de dresaj, de obstacole şi chiar şi cei folosiţi la proba completă.

Potcovitul este o artă străveche, intim legată de însăşi evoluţia domesticirii calului, iar epoca modernă aproape că poate fi concepută fără să amintim de acest milenar meşteşug. Şi totuşi, mitul potcovirii cailor pare că se clatină, ideea întoarcerii la natură câştigând tot mai mult teren.

La ora actuală, există un curent de opinie care susţine nepotcovirea cailor aducând ca argument faptul că, în natură, calul trăieşte şi aleargă liber, nepotcovit. Copitele se uzează natural, în timpul deplasărilor sale continue calul parcurgând 20-30 km zilnic. Astfel, cornul se fortifică, devine dur şi rezistă agresiunilor solului. De ce nu ar fi la fel şi cu caii pe care îi folosim astăzi? De ce un cal nu ar putea trăi fără potcoave?
Aceeaşi partizani ai cailor nepotcoviţi insistă asupra efectelor nefaste ale potcoavei care, în opinia lor, comprimă şi perturbă circulaţia sangvină, diminuând calitatea cornului şi provocând o serie de afecţiuni.