Comportament

Moștenire genetică și învățare
Personalitatea calului are două componente de bază: este de fapt un ansamblu de calități înnăscute (moștenirea genetică) și calități deprinse (prin exercițiu, învățare, antrenament). Deci, trăsăturile de caracter care apar încă de la naștere sunt de ordin genetic, iar cele care se dezvoltă mai târziu reprezintă rezultatul învățării și pot modifi ca, în timp, chiar calitățile înnăscute. Prin urmare, este perfect posibil ca personalitatea unui cal să se schime de-a lungul timpului, în funcție de experiențele pozitive sau negative.

Marea majoritate ajunge să capete încredere în cele din urmă și să dobândească un sentiment de siguranță în compania călăreților care știu să gestioneze cu succes multe dintre situațiile apărute în călărie. De aceea, este nevoie din partea călărețului de multă răbdare și multă stăpânire de sine. Dacă reușești să le faci față, acești cai vor străluci în competiții sau show-uri ecvestre, ajung să te impresioneze prin flerul, inteligența și insipirația de care vor da dovadă în fi ecare demonstrație.

A descoperi și a cunoaște personalitatea calului tău te va putea ajuta să obții rezultate bune atunci când îl antrenezi. Cunoscându-l mai bine, îi vei putea anticipa nevoile și-i vei putea înțelege mai ușor comportamentul și natura temperamentală. Încăpățânat sau calm?

Știm cu toții că fi ecare cal este unic în felul său, este diferit de semenii săi și tocmai aceste mici diferențe ne fac să-l iubim și mai mult și să-i acceptăm micile capricii sau măruntele defecte. Tocmai acest lucru face ca relația voastră să fi e una cu totul specială. Căci, în defi nitiv, acest animal minunat care este calul reprezintă produsul unui melanj unic de infl uențe: ereditatea și educația. Astfel, dacă vom ajunge să-i cunoaștem temperamentul de bază, ne va fi mult mai ușor să înțelegem de ce are nevoie de mai mult antrenament în unele situații sau de ce este necesar să exersăm mai mult atunci când învățăm să călărim.

Fobiile calului
Calul poate prezenta reacții fobice în prezența unui obiect sau a unei situații neașteptate. Animalul se calmează, însă, rapid când sursa declanșatoare a fobiei nu se află în preajma lui. Simptomele sunt în acest caz, un răspuns de fugă și de ezitare, ca și în cazul fricii, cu deosebirea că în cazul fobiei, dispare comportamentul explorator.

În general, distingem mai multe tipuri de fobii: fobia de obstacole- calul le ocolește și refuză să le sară, începe să transpire, să aibă tahicardie, să tremure; fobia complexă- este o generalizare și o anticipare a unui eveniment terifiant care apare în momentul apariției obiectului declanșator al fobiei. De exemplu, calul care are fobia mașinilor și va ajunge să asocieze zgomotul pornirii unei mașini cu un eveniment neplăcut și să se manifeste ca atare.

Calul este un animal fricos prin însăși natura sa. De multe ori, se poate întâmpla ca în competiții, calul tău să manifeste frică sau stres față de anumite obiecte sau situații. De aceea, este important să cunoști reacțiile calului, să fii atent la ele și să știi cum să le gestionezi.

Stresul poate fi eliminat și prin utilizarea numeroșilor nutrienți și în special a magneziului. Dar un supliment de magneziu sau insuficient, fiindcă este nevoie să fie asociat cu o substanță care să fixeze taurina, care acționează la nivelul creierului ca un calmant natural.
Aportul de vitamina B este și el important fiindcă facilitează sinteza cerebrală a substanțelor calmante, esențiale echilibrului, cum ar fi serotonina. Alt nutrient de asociat poate fi arginina, care este un relaxant vascular, contribuind la combaterea oboselii cauzate de stres.

Calul ca partener
Una dintre regulile fundamentale în momentul când îl călăreşti este că niciodată calul nu va putea fi dominat prin forţă, fiindcă este de zece ori mai puternic decât tine şi dacă nu va vrea să te asculte, nici nu o va face. De aceea, cheia obţinerii încrederii sunt şi în acest caz gesturile calme, sigure, precise, răbdătoare, mişcările armonioase, vocea liniştitoare.

Întotdeauna trebuie să ai în minte faptul că un cal îţi este un partener, pe care va trebui să îl ghidezi, să-l stimulezi, să-l linişteşti, să-l faci complice de timp liber sau de competiţie. O încredere construită pe baza acestor principii va garanta o reală comunicare cal-călăreţ. Astfel, vei învăţa să-l cunoşti, să-l observi, să-i vorbeşti într-un limbaj apropiat de al său, folosindu-ţi mâinile, corpul, vocea şi, nu în ultimul rând, sufletul.

Chiar dacă nu vorbeşte, calul nu este lipsit de sensibilitate şi de mijloace de comunicare. Îţi poate semnala starea sa de bine sau, dimpotrivă, te poate avertiza că nu se simte tocmai confortabil, ca un răspuns la relaţia pe care ai construit-o alături de el.

Pentru început, trebuie să ştii că acest animal nu se naşte bun sau rău, el devine astfel primind de la om ce e mai bun sau ce e mai rău. Astfel, nu trebuie să confundăm reaua voinţă a unui cal cu imperfecţiunea unui ordin, sau a unui gest al călăreţului. Indiferent dacă eşti un călăreţ cu experienţă sau un debutant în călărie, trebuie să ştii cum să-i optimizezi performanţele şi cum să câştigi încrederea calului tău.

Autismul este o tulburare neurologică cu consecinţe în sfera dezvoltării relaţiilor sociale şi a abilităţilor de comunicare. Simptomele încep să apară în primii trei ani de viaţă, manifestându-se diferit în funcţie de individ.

Printre cele mai frecvente simptome ale autismului se numără: întârzierea în vorbire sau lipsa acesteia; dificultate în a-şi exprima nevoile (folosind gesturi, arătând în direcţia dorită); repetarea unor cuvinte sau fraze în locul unor răspunsuri adecvate; labilitate afectivă, schimbarea dispoziţiei fără un motiv anume; copilul preferă singurătatea unei interacţiuni şi nu stabileşte un contact vizual cu interlocutorul; prezenţa unor stereotipii; ataşament obsesiv faţă de anumite obiecte; hiperactivitate sau hipoactivitate; copilul nu reacţionează la stimulii verbali (comportament al persoanelor cu deficienţe auditive); comportament compulsiv (copiii urmăresc anumite reguli, de exemplu de aranjare a unor obiecte într-o anumită ordine).

Consecinţele

De aceea, nu trebuie să ne mai mirăm atunci când un cal domestic dezvoltă reacţii de frică uneori excesive şi chiar paranoice. Privat de aceste arme naturale de apărare, calul se va simţi ameninţat şi se va afla constant în defensivă.

Ce poţi face?

Un cal înspăimântat fuge automat. Este un instinct foarte puternic inoculat în fiinţa sa de mii de ani. În plus, trebuie să mai ai în vedere şi faptul că ochii unui cal sunt plasaţi lateral, iar vederea sa binoculară este foarte restrânsă.
Un călăreţ cu experienţă ştie cu siguranţă cât de frustrant şi de descurajator este să încaleci un cal fricos.
De aceea, este bine să ţii cont de câteva recomandări care să te ajute să construieşti o relaţie plină de încredere între tine şi calul tău.
Aşadar, o primă recomandare ar fi să nu pedepseşti niciodată un cal care reacţionează prin frică. Dar nici să nu îl recompensezi. În cazul în care îşi manifestă frica în faţa unui obiect precis, nu ignora semnele de nelinişte şi îndreaptă-te în acea direcţie încercând să îl convingi că nu este vorba de un pericol real. Calul are nevoie de un stăpân pe care poate conta, pentru a-l linişti şi a-l apăra în caz că îi este teamă. De aceea, atunci când începi o şedinţă de dresaj, va trebui să îl educi ţinând cont în fiecare clipă de aceste instincte dar şi de unele frustrări datorate vieţii domestice. În momentul în care calul capătă deplină încredere în tine, se va simţi mult mai confortabil şi mai în siguranţă în prezenţa ta.
O a doua regulă este să-l linişteşti în momentul în care simţi că are un comportament mai temător. Vorbeşte-i pe un ton blând, mângâie-l, iar în momentul în care vei şti ce îl nelinişteşte, va trebui să-l determini să înţeleagă că temerea sa este nejustificată.

Fără gheare, coarne sau colţi ascuţiţi, calul este o pradă inofensivă. În sălbăticie, pentru a supravieţui şi a scăpa de ferocitatea marilor prădători, singura tactică valabilă este fuga. Instinctul de fugă i s-a păstrat aproape intact de-a lungul timpului, în ciuda domesticirii sale.

Fiind un animal erbivor, calul a constituit dintotdeauna o pradă pentru animalele carnovire, de aici decurgând, practic, comportamentul său: frica şi emotivitatea. De aceea, rapiditatea a fost întotdeauna un element indispensabil supravieţuirii speciei. Înainte de intervenţia omului în domesticirea sa, viteza era deja unul dintre primele criterii de selecţie naturală în interiorul unui grup de indivizi: încă din prima zi, mânzul trebuia să ştie să galopeze dacă era atacat de un prădător, iar calul cel mai puţin rapid era repede devorat de prădători. Până şi momentul fătării se desfăşoară cu rapiditate în sălbăticie. În principiu, după mai puţin de o oră, mânzul trebuie să fie apt să se deplaseze şi să-şi urmeze mama. Aşa se face că, în faţa unui potenţial pericol, calul preferă să fugă decât să îl înfrunte. Poate ai observat că, în momentul în care este legat şi se simte atacat, prima reacţie este să intre în panică. La fel se întâmplă şi atunci când se află într-un loc prea strâmt.