Comportament

Moștenire genetică și învățare
Personalitatea calului are două componente de bază: este de fapt un ansamblu de calități înnăscute (moștenirea genetică) și calități deprinse (prin exercițiu, învățare, antrenament). Deci, trăsăturile de caracter care apar încă de la naștere sunt de ordin genetic, iar cele care se dezvoltă mai târziu reprezintă rezultatul învățării și pot modifica, în timp, chiar calitățile înnăscute. Prin urmare, este perfect posibil ca personalitatea unui cal să se schime de-a lungul timpului, în funcție de experiențele pozitive sau negative.

Nervosul
Reprezintă tipul de personalitate cel mai apropiat de natura calului în general, mulți cai înscriindu-se în această categorie.
Ca atare, instinctul de fugă la caii nervoși este bine dezvoltat. Aceștia sunt de cele mai multe ori fricoși și vor încerca să se salveze și să se protejeze cât mai mult de posibilele pericole din jurul său. Caii nervoși au tendința de a merge cu capul ridicat, adulmecând parcă pericolul și fiind oricând gata să reacționeze în consecință.
Pentru călăreții calmi și experimentați, acești cai pot deveni în final foarte buni companioni. Pentru călăreții timizi însă, sunt companioni ceva mai dificili.
Marea majoritate ajung să capete încredere în cele din urmă și să dobândească un sentiment de siguranță în compania călăreților care știu să gestioneze cu succes multe dintre situațiile apărute în călărie. De aceea, este nevoie din partea călărețului de multă răbdare și multă stăpânire de sine. Dacă reușești să le faci față, acești cai vor străluci în competiții sau show-uri ecvestre, ajung să te impresioneze prin flerul, inteligența și insipirația de care vor da dovadă în fiecare demonstrație.

A descoperi și a cunoaște personalitatea calului tău te va putea ajuta să obții rezultate bune atunci când îl antrenezi. Cunoscându-l mai bine, îi vei putea anticipa nevoile și-i vei putea înțelege mai ușor comportamentul și natura temperamentală.

Știm cu toții că fiecare cal este unic în felul său, este diferit de semenii săi și tocmai aceste mici diferențe ne fac să-l iubim și mai mult și să-i acceptăm micile capricii sau măruntele defecte. Tocmai acest lucru face ca relația voastră să fie una cu totul specială.
Căci, în definitiv, acest animal minunat care este calul reprezintă produsul unui melanj unic de influențe: ereditatea și educația.

Consecinţele

De aceea, nu trebuie să ne mai mirăm atunci când un cal domestic dezvoltă reacţii de frică uneori excesive şi chiar paranoice. Privat de aceste arme naturale de apărare, calul se va simţi ameninţat şi se va afla constant în defensivă.

Ce poţi face?

Un cal înspăimântat fuge automat. Este un instinct foarte puternic inoculat în fiinţa sa de mii de ani. În plus, trebuie să mai ai în vedere şi faptul că ochii unui cal sunt plasaţi lateral, iar vederea sa binoculară este foarte restrânsă.
Un călăreţ cu experienţă ştie cu siguranţă cât de frustrant şi de descurajator este să încaleci un cal fricos.
De aceea, este bine să ţii cont de câteva recomandări care să te ajute să construieşti o relaţie plină de încredere între tine şi calul tău.
Aşadar, o primă recomandare ar fi să nu pedepseşti niciodată un cal care reacţionează prin frică. Dar nici să nu îl recompensezi. În cazul în care îşi manifestă frica în faţa unui obiect precis, nu ignora semnele de nelinişte şi îndreaptă-te în acea direcţie încercând să îl convingi că nu este vorba de un pericol real. Calul are nevoie de un stăpân pe care poate conta, pentru a-l linişti şi a-l apăra în caz că îi este teamă. De aceea, atunci când începi o şedinţă de dresaj, va trebui să îl educi ţinând cont în fiecare clipă de aceste instincte dar şi de unele frustrări datorate vieţii domestice. În momentul în care calul capătă deplină încredere în tine, se va simţi mult mai confortabil şi mai în siguranţă în prezenţa ta.
O a doua regulă este să-l linişteşti în momentul în care simţi că are un comportament mai temător. Vorbeşte-i pe un ton blând, mângâie-l, iar în momentul în care vei şti ce îl nelinişteşte, va trebui să-l determini să înţeleagă că temerea sa este nejustificată.

Fără gheare, coarne sau colţi ascuţiţi, calul este o pradă inofensivă. În sălbăticie, pentru a supravieţui şi a scăpa de ferocitatea marilor prădători, singura tactică valabilă este fuga. Instinctul de fugă i s-a păstrat aproape intact de-a lungul timpului, în ciuda domesticirii sale.

Fiind un animal erbivor, calul a constituit dintotdeauna o pradă pentru animalele carnovire, de aici decurgând, practic, comportamentul său: frica şi emotivitatea. De aceea, rapiditatea a fost întotdeauna un element indispensabil supravieţuirii speciei. Înainte de intervenţia omului în domesticirea sa, viteza era deja unul dintre primele criterii de selecţie naturală în interiorul unui grup de indivizi: încă din prima zi, mânzul trebuia să ştie să galopeze dacă era atacat de un prădător, iar calul cel mai puţin rapid era repede devorat de prădători. Până şi momentul fătării se desfăşoară cu rapiditate în sălbăticie. În principiu, după mai puţin de o oră, mânzul trebuie să fie apt să se deplaseze şi să-şi urmeze mama. Aşa se face că, în faţa unui potenţial pericol, calul preferă să fugă decât să îl înfrunte. Poate ai observat că, în momentul în care este legat şi se simte atacat, prima reacţie este să intre în panică. La fel se întâmplă şi atunci când se află într-un loc prea strâmt.