Calarie

Parcursul pe teren variat (PTV) este o probă ce permite cuplului să-și demonstreze capacitatea de a depăși dificultățile punctuale întâlnite pe traseu, într-un timp limitat, fiecare dificultate fiind notată cu 10. Traseul este compus din 12 până la 18 difi­cultăți, în funcție de nivel. Obs­ta­co­lele, naturale sau simulate, trebuie abor­date cu calm și în deplină siguranță.

Mai mult decât performanța, sunt notate efica­citatea, abordarea și stilul cu­plu­lui cal-călăreț. Dificultățile sunt înlănțuite, alternând sărituri în viteză, cu pasaje tehnice, care solicită calm și mi­nu­țiozitate. Unele obstacole se abor­dea­ză cu calul la mână, aceasta fiind o parti­cu­laritate a acestui sport.

Aflat la granița dintre competițiile ecvestre clasice și turismul ecvestru, TREC-ul este un sport care se adresează în special călăreților de exterior. Competiția desfășurată numai în aer liber reunește patru probe concepute special pentru a evalua cuplul cal-călăreț.

TREC-ul (termenul provine din franceză fiind prescurtarea expresiei ”Techniques de randonnée équestre de compétition”) este o disciplină ecvestră apărută în Franța, în 1970, în urma dezvoltării turismului ecvestru, sigla sa fiind creată în 1987 în cadrul Asociației Naționale de Turism Ecvestru prin contopirea englezescului ”trek” (drumeție) cu cuvântul de origine arabă ”trec” (drum).

Indiferent de disciplina abordată în cadrul şedinţelor de călărie, poziţia călăreţului se dovedeşte a fi de maximă importanţă. Cu cât poziţionarea în şaua calului este mai bună, cu atât influenţa pozitivă pe care o exercită călăreţul asupra acestuia devine eficientă. Călăreţii începători sunt preocupaţi de a avea o imagine bună mai degrabă, decât să fie eficienţi în a-şi manipula corpul spre a obţine rezultatele dorite.

Exerciții fizice
Baza unui program de exerciții fizice este solicitarea moderată a sistemului cardiovascular și muscoscheletal al calului, pentru a permite adaptarea treptată la efort susținut a țesuturilor. Acest așa numit ”lucru prelungit pe distanțe scurte” este inclus în clasa de aerobic, în special atunci când ritmul cardiac este de 120-150 bătăi pe minut și domină strategia de pregătire fizică în primii doi ani de pregătire.

Pentru a observa efectul antrenamentului, un cal trebuie lucrat cu o intensitate a ritmului cardiac specific pentru aerobic, pentru cel puțin o oră, timp de câteva zile pe săptămână. Efortul va trebui intensificat, crescând durata intensității sau a vitezei, niciodată ambele în același timp. Odată ce calul face față, cu relativă ușurință, rezistența musculară poate fi îmbunătățită prin mersul la pas în ritm susținut.

Calul ideal
Cu cât distanțele de parcurs sunt mai mari, cu atât sunt defavorizați caii grei și mari. De aceea, în anduranță sunt preferați caii pur sânge arab sau shagya arab, pentru forma lor fi zică incredibilă și pentru pielea foarte fină care le permite un bun transfer caloric disipând căldura corporală internă produsă prin acțiunea mușchilor.

În general, sunt preferați caii cu o înălțime de 1,45-1,65 m cu o constituție lungă și uscată. Alurile lor trebuie să fi e eficiente, cu gesturi ferme, fără consum mare de energie. Din punct de vedere temperamental, calul trebuie să fi e vioi, încrezător, voluntar dar controlabil. În final, calitatea picioarelor este primordială. Acestea trebuie să fi e capabile să reziste la șocurile unui teren dur, deseori accidentat.

Anduranța este o competiție ecvestră desfășurată în aer liber, pe distanțe lungi: între 20 și 160 de km pe zi sau 200 de km în două zile. Fiind o cursă contra cronometru, traseul trebuie parcurs rapid, păstrând în același timp calul într-o stare de sănătate excelentă. De aceea, pe parcursul traseului, sunt efectuate controale veterinare regulate, iar în cazul depistării unei probleme de sănătate, calul și călărețul sunt descalifi cați.

Ca atare, una dintre primele reguli ale acestui sport este un bun control al mișcărilor și al efortului calului. Anduranța ecvestră este una dintre cele șase discipline ecvestre mondiale agreate de Federația Ecvestră Internațională și există mai multe tipuri de probe diferențiate de numărul de kilometri parcurși.