Un alt exemplu îl constituie o organizaţie din Luxemburg – „S.O.S. Orăşelul Copiilor Mersch” – ce pune în aplicare un program focusat de învăţare a depăşirii traumelor prin intermediul animalelor.
Majoritatea copiilor ce ajung într-o astfel de instituţie şi-au pierdut încrederea în semenii lor, ca rezultat al experienţelor traumatizante. Acest aspect face dificilă relaţionarea cu ceilalţi indivizi, dezvoltarea armonioasă în societate şi evoluţia normală a acestor copii.
Astfel, prin comportamentul neutru al animalelor faţă de oameni, acestea oglindesc modelele comportamentale ale copiilor, cu care vin în contact, într-un mod obiectiv. În relaţia cu animalele, copiii şi adolescenţii învaţă să relaţioneze, bazându-se pe încredere, păstrând nivelul de confort şi relaxare, asumându-şi responsabilitatea şi experimentând efectele propriilor acţiuni şi sentimente. În incinta organizaţiei se află un grajd cu animale abandonate sau care au avut de suferit în urma tratamentelor inadecvate ale oamenilor.
P: www.proferma.ro produse profesionale pentru fermieri! La noi găsești hranitoare pentru capre, accesorii pentru muls, dar și incubatoare pentru pui.