Abonare Newsletter

Akhal-Teke, calul Paradisului

Legenda spune că nicăieri în lume în afară de Turkmenistan, nici natura și nici oamenii nu au reușit să creeze cai atât de eleganți, îndurători, viguroși și nobili precum caii Akhal-Teke. Acești cai nu sunt numai rapizi și rezistenți ci și spectaculos de frumoși, devenind emblema și mândria țării lor natale. Rasa a apărut acum 3000 de ani în oaza Așgabat, caii fiind crescuți de un trib nomad numit Tekes.

Akhal-Teke (AKALT) sau calul turkmen este o rasă de cai de călărie foarte rară și foarte pură, originară din Asia Centrală și crescută de tribul Tekes, în Turkmenistan, țară a cărei emblemă este și în prezent. În urmă cu 3000 de ani, caii creșteau în această regiune, într-o oază din deșertul Karakorum. Cal foarte rapid, extrem de îndurător, robust și sobru, Akhal-Teke mai este cunoscut și sub numele de ”cal de aur” deși faimoasa robă care l-a făcut celebru în toată lumea se regăsește la doar 1% dintre reprezentanții rasei.

Acest cal a jucat un rol decisiv în istoria independenței turkmenilor în fața vecinilor. Caii turkmeni dețin recorduri de rezistență și un record olimpic. Aflată la un pas de dispariție în timpul regimului sovietic, rasa a fost salvată de o herghelie privată din apropierea Moscovei. Ulterior, rasa a depășit granițele natale fiind crescută din Gubden până în Daghestan, în herghelia Lugovsky în Kazakhstan, la Stavropol (Rusia) și, mai recent, în Germania, Statele Unite și Franța, unde rasa Akhal -Teke este recunoscută ca rasă străină încă din 2004.

Istoricul rasei

Denumirea rasei vine de la valea Akhal și de la tribul nomad și războinic Tekes care creștea din vechime acești cai. Cele mai vechi urme ale acestei rase se regăsesc în secolul IV- III a.Hr, autorii ruși susținând că rasa s-a format prin încrucișări succesive între caii robuști și rezistenți din diverse rase, unii provenind chiar din caravanele care plecau spre Asia și pe care tribul Tekes le atacau în trecere. Climatul aspru al acestei zone a determinat de-a lungul timpului o selecție riguroasă a cailor și, treptat, s-au creionat trăsăturile tipice ale rasei. După alți autori, acest cal descinde direct din calul turkoman ale cărui vestigii arheologice datând din epoca sciților au fost descoperite în mormintele din munții Altaï. Calul turkoman ar fi dat naștere mai multor linii de sânge, iar cea din stepele Asiei Centrale ar fi Akhal-Teke.

Origini ancestrale

Calul pare a fi cunoscut încă din antichitate și este considerat a fi cel puțin la fel de vechi ca și pur- sângele arab, cu care, de altfel, împarte câteva caracteristici morfologice. Rasa a influențat multe alte rase de cai, inclusiv pur-sângele englez, unul dintre strămoșii rasei fiind Byerley Turk, un cal turkmen.

După războiul din 1880 și Revoluția din Octombrie, numeroase triburi care creșteau acest cal s-au refugiat în Iran. În 1979, după schimbarea regimului politic, legea interzice populației să dețină mai mult de un cal. Turkmenii și-au ascuns caii sau i-au eliberat în deșert, rasa fiind pe cale de dispariție.

Regimul lui Saparmurad Turkmenbashi, primul președinte al Turkmenistanului independent, contribuie însă la conservarea rasei, printr-un decret dat în 1986 care a autorizat creșterea cailor Akhal -Teke în ferme private și astfel salvarea rasei de la dispariție.

Blazonul Turkmenistanului

Akhal- Teke este un cal impresionant, cu o mare varietate a robei, ce prezintă reflexii metalice, arămii, aurii sau argintii. Cele mai răspândite culori ale robei sunt roibă, izabelă, neagră și murgă. Mai rar regăsim cai cu roba gri, palomino sau crem. Rasa are particularitatea de a nu semăna cu nicio altă rasă de cai.

Clima dură și aridă a făcut ca acest cal să aibă o talie subțire, medie, cu o înălțime de 1,55-1,60 m.

Are o siluetă longilină, un gât lung, rotund, suplu și în formă de ”S”. Ochii sunt rotunzi, în formă de amandă, urechile fine și lungi, pielea foarte fină, coama lucioasă și nu prea abundentă. Picioarele sunt lungi, cu tendoane solide, pieptul profund, de formă ovală, iar musculatura plată și densă.

Un cal polivalent

Akhal-Teke este un cal apropiat de pur sânge, un cal fiabil și voluntar, inteligent, sensibil dar pretențios, având așteptări mari de la stăpânul său. Are aluri ample și suple, ceea ce îl face să fie foarte confortabil. Este un cal rustic și pregătit să traiască în aer liber, neavând nevoie decât de un adăpost deasupra capului care să-l protejeze de ploaie sau de soarele excesiv.

Poate excela în toate disciplinele ecvestre, deși disciplinele predilecte sunt anduranța și concursul complet. În trecut, acești cai au fost folosiți cu succes și în probele de dresaj. Calul ”Absent” și călărețul său Serghei Filatov au câștigat medalia de aur la dresaj la Jocurile Olimpice de la Roma din 1960 și sunt triplii medaliați cu aur olimpic în anii '60, '64 și '68.

Aptitudinile acestui cal sunt mai puțin cunoscute publicului din cauza faptului că Akhal- Teke este o rasă de cai destul de rară. Vigoarea lor extroardinară îi face să fie perfect apți pentru anduranță, fiind capabili să parcurgă distanțe mari, la temperaturi extreme. Unul dintre cele mai lungi trasee de anduranță a fost stabilit în 1935. Caii Akhal-Teke au fost folosiți pentru a parcurge distanța de la Așgabad la Moscova, traversând deșertul Karakum, parcurgând o distanță de 4152 km în 84 de zile.

Gend Jim, calul președintelui Mitterrand

GendJim sau Gend Jim (1987-2010) este un armăsar din rasa Akhal-Teke oferit de Saparmurad Nyýazow președintele Turkmenistanului, președintelui Franței, François Mitterrand, în mai 1993, în timpul unei vizite oficiale a acestuia din urmă.

Ajuns în Franța, calul a fost încredințat călărețului și dresorului Alexandre Gros care l-a avut în grijă până când animalul a murit de colică, pe 4 februarie 2010.

La acea vreme, vestea primirii în dar a acestui cal a atras atenția celebrului istoric în domeniul ecvestru Jean-Louis Gouraud care, șase ani mai târziu, dorește să vadă acest animal și face o serie de cercetări în hergheliile naționale. Negăsind calul, acesta alertează presa franceză. Ziarul Libération a anunțat găsirea animalului undeva în apropierea Parisului, în reședința prezidențială de la Souzy-la-Briche, care cuprindea un teren de 14 hectare și despre care nu se știa că ar fi frecventată regulat de François Mitterrand.

Dar, în realitate, Gend Jim nu era acolo, ci în Grajdurile de la Clairbois, de la Rambouillet. Acolo Alexandre Gros și Chris Dubois antrenau zilnic calul sub cea mai mare discreție. Pentru a pune capăt scandalului mediatic și a răspunde la întrebarea ”Unde este calul Republicii?” președintele Mitterrand îi cere lui Alexandre Gros să prezinte calul presei și să-l ducă apoi la Caserne des Célestins la Paris. Apoi, Gend Jim se va întoarce discret la Rambouillet. Dacă animalul ar fi fost în continuare ascuns, s-ar fi alimentat atunci ipoteza că ar fi fost destinat fiicei nelegitime a președintelui, Mazarine Pingeot, pasionată de echitație, fapt ce ar fi explicat discreția președintelui în ceea ce privește primirea în dar a armăsarului.

Experții spun că nicăieri în lume natura sau oamenii nu au reușit să creeze cai atât de eleganți , îndurători, viguroși și nobili precum caii din ras Akhal-Teke. Nu sunt numai rapizi și rezistenți, ci și spectaculos de frumoși, devenind emblema și mândria țării lor de origine.

De-a lungul secolelor, tribul Tekes a știut să conserve puritatea cailor lor, îmbunătățindu-le aspectul, dezvoltându-le rezistența și capacitatea de adaptare la un climat extrem.

Originea cailor Akhal-Teke este foarte îndepărtată. Chinezii îi numesc Caii Paradisului sau caii divini. Texte vechi grecești, romane, chineze și rabe menționează dorința regilor Persiei și a lui Alexandru cel Mare dar și a conducătorilor chinezi sau arabi de a crea o rasă așa-zis superioară.

Akhal-Teke în folclorul turkmen

Caii din această rasă sunt imortalizați în cântecele tradiționale, în proverbe și în poemele turkmene. Inteligența, înțelepciunea și atașamentul lor față de om sunt legendare. Potrivit unui proverb turkmen, când te scoli dimineața, trebuie să mulțumești tatălui tău și calului. Crescătorii unor astfel de cai (numiti seys) au o tehnică specială de a se apropia de animal. Fiecare turkmen își păzește calul atunci când călătoresc împreună. Caii nu sunt niciodată parcați, iar localnicii îi păzesc în momentul în care sunt atașați. O altă tradiție spune că turkmenii obișnuiau să-și hrănească animalele cu un amestec de lucernă, orz și grăsime de oaie. De asemenea, maltratarea unui astfel de cal este considerata un păcat. De altfel, se pare că din toată Asia Centrală poporul turkmen este singurul care nu și-a bătut niciodată caii, nu a mâncat carne de cal și nici a băut lapte de iapă.

Logare Utilizatori

Facebook

Parteneri